Nu se cunoaște data exactă a nașterii sale, dar se presupune ca este în jurul anului 1690 deoarece sfântul a participat ca soldat la războaiele ruso-turce care au avut loc la începutul secolului al XVIII-lea (1710-1711, 1716-1718).
Rob la musulmani
În luptele pentru eliberarea Azovului (care cazuse, din nou, în mâna turcilor în 1711, după o dezastruoasă campanie de pe Prut), Sfântul Ioan Rusul a fost luat prizonier şi apoi vândut unui aga (ofițer superior turc) care era eparh în Procopie (Asia Mică), aproape de Cezareea Palestinei. Întorcându-se în ţinuturile sale, aga l-a luat cu el si pe Sfântul Ioan Rusul. Datorită războiului, în Turcia erau mulţi ruşi prizonieri. Mulţi dintre ei, pentru a scăpa de suferinţele la care erau supuşi, au acceptat să-şi lepede credinţa şi să devină musulmani.
Sfântul Ioan a răbdat, cu smerenie, robia cu toate chinurile. A fost dispreţuit şi batjocorit de ieniceri, bătut, scuipat, i s-au ars părul şi pielea capului.
A fost trimis să locuiască în grajd, în mirosul greu al animalelor şi să îngrijească de ele.
Cu timpul, datorită smereniei şi blândeţii Sfântului Ioan, stăpânul lui a început să-l îndrăgească; chiar i-a rânduit şi o cămăruţă ce se afla aproape de grajd pe care Sfântul a refuzat-o la început.
Noaptea grajdul se umplea de bună mireasmă duhovnicească datorită rugăciunilor lui, căci devenise locaşul lui de nevoinţă. Dormea puţin, ghemuit pe podeaua goală, acoperind cu o pânză veche, postea multe zile cu puţină apă şi pâine şi se ruga mult, rostind adesea psalmii proorocului David pe care-i învăţase în limba rusă.
Uneori mergea pe ascuns, noaptea, la o biserică a Sfântului Gheorghe ce se afla aproape de casa stăpânului său şi acolo făcea priveghere stând în picioare în pridvorul bisericii.
Tot aici mergea şi se împărtăşea cu Preacuratele Taine în fiecare sâmbătă.
Sfântul Ioan a ajuns să fie şi mai iubit si respectat de stăpânul său după ce a savârşit cu acesta o minune care s-a petrecut astfel:
În vreme ce aga era plecat în pelerinaj la Mecca, cetata sfântă a mahomedanilor, soţia lui a pregătit un ospăţ la care au fost invitate rudele şi prietenii pentru a se ruga împreună ca aga să se întoarcă cu bine acasă. Printre mâncărurile de la masă adusese şi un fel de pilaf care-i plăcea foarte mult soţului ei. I-a spus chiar Sfântului Ioan că ştie că tare s-ar mai fi bucurat eparhul să fi mancat şi el.
Atunci Sfântul îi cere o farfurie plină de pilaf, spunându-i că i-o va trimite agăi la Mecca. Toată lumea l-a luat în râs, considerând că Sfîntul Ioan ceruse, de fapt, mâncarea pentru el sau că poate vroia s-o dea vreunui sărac. Dar i-au făcut hatârul şi i-au dat farfuria cu pilaf.
Sfântul s-a dus în staul, a îngenuncheat şi i-a cerut Domnului, cu smerenie şi simplitate, să trimită farfuria cu mâncare la Mecca. Dumnezeu i-a ascultat rugămintea şi farfuria a dispărut din faţa sa.
Peste câteva zile s-a întors şi aga acasă, aducând cu el şi farfuria de aramă (care avea însemnele casei sale), povestind, nedumerit, cum găsise el în cameră pilaful aburind.
Toţi cei ai casei şi-au amintit atunci de cererea Sfântulu Ioan şi-au fost cuprinşi de teamă şi uimire când şi-au dat seama că Sfântul Ioan săvârşise această minune.
Stăpânul şi soţia lui l-au rugat din nou să se mute în cămăruţa pregătită demult pentru el şi de atunci i-au purtat si mai mult de grijă, iar toţi cei din ţinut îl priveau cu teamă şi cu respect.
Notă: Farfuria de aramă se află astăzi în bisericuţa Sfântului din Procopie, insula Evvia, Grecia. Iată chipul minunat în care a ajuns ea din nou lângă Sfântul Ioan:
Unul din cei patru preoţi care slujeau şi slujesc la biserica Sfântului Ioan din Insula Evvia dorea să adune mărturii despre minunile sfântului de la creştinii refugiaţi în Grecia după 1922, care au venit cu sfintele moaşte din Asia Mică. Ajungând la bătrâneţe, aceştia se stingeau unul după altul, iar minunile sfântului rămâneau în uitare.
Într-o zi, pe când slujea în biserică vecernia, s-a gândit că ar fi fost bine să aibă măcar o copie a farfuriei pe care sfântul a trimis-o cu pilaf stăpânului său plecat în pelerinaj la Mecca, pe care să o fotografieze pentru cartea cu viaţa şi minunile sale.
După o săptămână, la intrarea în biserică, preotul a întâlnit o creştină venită din zona Spartei, care i-a spus: ,,Săptămâna trecută, vineri seara (în ziua în care preotul se gândise la farfurie), l-am văzut în vis pe Sfântul Ioan, care mi-a spus: Între lucrurile pe care le-a adus tatăl tău din Asia şi care se află în beciul casei voastre vei găsi o farfurie de aramă. Curăţeşte-o şi să mi-o aduci la biserica mea din Procopie, pe Insula Evvia, şi să o laşi aici pentru totdeauna, căci am nevoie de ea”. Acestea zicând, credincioasa a scos din geantă o farfurie de aramă pe care a dat-o preotului. Uimit, acesta a văzut că este identică cu farfuria din icoană.
Farfuria, mărturie peste 300 de ani a minunii Sfântului Ioan Rusul, poate fi văzută astăzi în biserica unde se află sfintele moaşte: în localitatea Procopie, pe Insula Evvia.
30 octombrie 1976
Mutarea la cele veşnice
După puţini ani petrecuţi în post şi rugăciune, Sfântul s-a îmbolnăvit. A cerut să fie culcat pe paie, în staulul în care petrecuse mult timp rugându-se şi pătimind în numele lui Hristos. Cunoscându-şi dinainte ceasul ieşirii din trup, a rugat să fie trimis preotul pentru a primi Sfintele Taine pentru ultima dată. Preotul a venit, aducându-i Sfintele în scobitura unui măr, ca măsură de precauţie faţă de fanatismul turcilor. Sfântul Ioan s-a împărtăşit şi imediat şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos. Era anul 1730, în ziua de 27 mai.
Sfântul Ioan a fost înmormântat cu emoţie şi evlavie, la îngroparea sa venind nu doar creştini, ci şi mulţi musulmani şi armeni.
Descoperirea sfintelor moaşte
În noiembrie 1733, bătrânul preot care-l împărtăşea în fiecare sâmbătă, l-a văzut în vis pe Sfântul Ioan Rusul care i-a spus că trupul său, cu harul lui Dumnezeu, a rămas neputrezit, întreg, aşa cum îl ingropaseră.
Pentru că părintele a şovăit, Dumnezeu a făcut să strălucească o lumină cerească deasupra mormântului, asemenea unui stâlp de foc. Au deschis mormântul şi-au aflat trupul Sfântului intact, neputrezit, răspândind o bună mireasmă. Cu bucurie şi evlavie l-au luat din mormânt şi l-au dus în biserica Sfântului Gheorghe, acolo unde obişnuia Sfântul Ioan sa privegheze.
Osman Paşa aruncă în foc sfintele moaşte
În anul 1832, Osman Paşa, ca trimis al sultanului, a trecut prin Procopie.
Dorind să se răzbune pe creştini, a jefuit biserica şi a aruncat în foc sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Rusul.
Dar trupul Sfântului se mişca prin foc ca şi cum ar fi fost viu, lucru ce i-a îngrozit pe turci care-au fugit lăsând şi odoarele bisericii.
Creştinii au scos trupul Sfântului dintre cărbuni şi cenuşă şi - minune! - l-au găsit întreg, nu păţise nimic. Avea doar o negreală de la fum şi jar, negreală ce a rămas până astăzi, ca mărturie a minunii petrecute.
Cum au ajuns sfintele moaşte în Grecia
În 1922, Asia Mică a intrat sub stăpânirea turcilor.
Grecii care trăiau în această regiune au fost nevoiţi să plece, să se refugieze. Au luat cu ei odoarele bisericii şi pe Sfântul Ioan Rusul. După mai multe peregrinări, moaştele Sfântului au ajuns pe insula Evvia, în actualul orăşel Procopie.
Biserica ce adăposteşte astăzi sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Rusul a fost terminată în anul 1951.
Sfinte Mucenice Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu